Filigran

    Bijuteriile filigran nu sunt favoritele mele, însă admir artistul care a făcut o muncă atât de migăloasă cu firele de argint sau de aur. 

Departe de mine talentul ăsta, dar cu un creion HB și o gumă, totul e mult mai ușor. Desenezi, retușezi, mai pui o umbră, mai o nuanță de ocru cu acuarele, pas cu pas, încet, cu migală, începe să se contureze desenul în filigran.

Spirala fructelor de paltin (samarelor) în cădere

Physallis uscat

    Aveam experiență cu desenarea aripilor de la libelulă, așa că nu a fost foarte greu să desenez semitransparențele. E desenat pe A4 pentru că în perioada aia nu aveam curaj să desenez pe format mare, A3. Mi se părea că e prea mult alb în fața ochilor și mă descurajam din prima :) Dar mi se par foarte frumoase așa mici cum sunt!

    Am 2 rame A4 care se potrivesc foarte bine cu desenele astea și simt eu că le voi folosi în curând ;) Recunosc, îmi doresc să expun desenele și picturile mele dar e ceva mai complicat.... În orașul ăsta sunt mulți artiști si puține săli de expoziții....

   Totuși, un coleg foarte optimist mă încurajează. Zice că dacă nu găsim o sală în oraș, vine cu bormașina, dă câteva găuri în peretele din birou și facem o expoziție permanentă :))

S-a apucat să își facă un discurs pentru vernisaj și se gândește să pună o taxă de vizitare - ceva, un măr sau o cutie de ceai :)))

  Vă anunț din timp când e vernisajul! 

P.S. colegul e pus pe treabă!

Vine ploaia, bine-mi pare

  Sau altfel spus, I'm only happy when it rains (Garbage).  

    Nu sunt depresivă, ba din contră! Îmi place ploaia, dar cu măsură. Însă atunci plouase atât de mult, încât nu mai eram deloc happy. Mă gândeam că e timpul să se oprească ploile alea nesuferite. Eram stresată, mă uitam zilnic la starea vremii pe mai multe siteuri, de mai multe ori pe zi. Deja eram obsedată de ploi. Am zis că e bine să-mi ocup timpul cu ceva util societății. Mi-am luat creioanele și am desenat asta. Sursa de inspirație a fost o poză de pe net. I-am adăugat o frunză și am mai schimbat câte ceva pe ici pe colo.

    Apoi mi-am zis așa: ce pot să fac eu ca să scap de ploi? Cam nimic. Buuun. Păi, atunci de ce-mi fac probleme? Că și cu griji și fără griji, tot o să plouă.

Așa că mi-am ascuțit creioanele și am reluat primul desen într-o notă de optimism și pozitivism acut :))

P.S. La o zi de la terminarea ploilor am fost nevoită să mă urc pe acoperișul blocului și să desfund scurgerea, pentru că se adunase muuuultă apă și se infiltra prin tavan, pe hol. 

Apropo? Cum e vremea mâine?

Rock star

     După etapa cu portrete ale colegilor, am pictat câte ceva apoi m-am reîntors la grafică și mi-am zis să fac portrete ale unor celebrități. Bine, și colegii mei sunt vedete în cercurile lor de prieteni. Dar acum vorbesc despre rock star-uri. Aveam ceva experiență cu desenul și mi-am ales modelele dintre cei pe care îi ascultam pe repeat. 

Solistul INXS, Michael Hutchence (R.I.P.). Un star cu o poveste atât de tristă. Dar ce voce, ce prezență pe scenă, câte hituri au avut! Sigur știți melodiile lor din anii 90. Dacă nu, să îi căutați pe YouTube.

Când am terminat desenul ăsta, mi-am zis că am trecut la o altă etapă. Nu mai făcusem linii de contur la ochi, nas, etc., ca la primele portrete. Acum totul era cu umbre și lumini. M-a ajutat mult și fotografia pe care am folosit-o ca sursă. Era alb-negru, cu un contrast puternic, exact ca în desenul meu. Îmi place ce am făcut :) Mi-a plăcut întotdeuna de Michael.

------------

    Mereu mă întreabă un coleg ce muzică mai ascult. Ce mai e nou. Nu știu dacă e foarte nou, dar în ultima vreme ascult și mă uit la clipuri cu Maneskin. Daaa! Au câteva melodii bune și unele foarte bune. 

Aici am încercat să-i fac portretul lui David așa cum era într-un clip - cântau Coraline și spre sfârșitul melodiei el era în lacrimi. Se vedea că nu era doar un cântec, era o emoție și o trăire personală. O imagine rară, cu un solist rock atât de sensibil, atât de sincer.....  Fără masca de băiat rău, parcă nu mai vedeai nici machiajul, nici cerceii sau tatuajele - era doar el, așa cum e pe interior.  Adorabil! 

Apa, apa

     Apa mării limpede, cu nuanțe albastru-turcoaz care se schimbă încet, cu valuri mici care se întind ușor către țărm.... Liniște, libertate! Un alt subiect bun pentru pictură. 

Bun, bun, dar  lumea asta e plină de peisaje marine, care mai de care. Cu răsăritul, cu apusul, cu valuri mari de furtună, cu stânci, cu faruri, cu pescăruși, cu bărci, cu corăbii, cu Cazinoul, cu ................. . Lumea s-a săturat de peisaje marine. Mai vin și eu să fac câteva ca să mă aflu în treabă.

Am pus pauză. Nu. Sau... dacă pictez ceva ar trebui să fie ceva nou, dintr-un unghi inedit. Ce n-a mai văzut Parisul :) 

M-am gândit așa: ce se dă și ce se cere.  Se dă apă de mare, cer și ceva nisip. Se cere o  pictură mai altfel. 

    Matematică nu știu, că poate o fi vreo formulă magică, ceva, așa că am luat-o pe calea pe care o știam. Adică ce am eu în memorie legat de mare. Păi, ultima dată când am fost la mare am făcut niște filmări sub apă. Buuun. Nu era apa foarte limpede, dar pot să rezolv asta din pensulă ;)

Așa am început. 

Meduzele se numesc Aurelia aurita. Ăsta e și numele picturii.

    Apoi am plusat. Am zis să fac niște picturi half-water. Jumătate din poză (pictură) e sub apă, jumătate e afară. E un efect foarte frumos. Am niște poze făcute așa și sunt inedite!

Ca să nu mă plictisesc am zis să pun un banc de pești și niște vestigii antice pe fundul mării. Resturi de oale, amfore, un opaiț spart. Importantă e și lumina. Lumina m-a dus cu gândul la opaiț, ca și cum lumina nu ar veni de la soare, ci din opaiț. E o lumină venită din adâncuri, către suprafață, ca un mesaj de la vechile generații către lumea de azi. Ceva de genul - sunteți atât de departe de noi........

Lumina din opaiț

    Am mărit adâncimea și am ajuns în abis. Imaginația e o mașinărie ușor de manevrat :)  Acolo am găsit ruinele unui oraș scufundat, cu coloane, bolte și o zonă centrală unde fusese statuia lui Pegas, fiul lui Poseidon. Bancuri de pești ”roiau” în orașul antic, printre coloanele de marmură și tufele de alge. Frig, întuneric. Doar către suprafața apei se zărește lumina soarelui. 

Hai să urcăm la suprafață, la aer și căldură!

Pegas în abis

Detalii tehnice. Picturile sunt cu guașe, pe carton pânzat cumpărat de la .....Lidl, nu de la China Mall :)

P.S. Cineva mi-a zis că picturile astea sunt prea..........mm.......... albastre :)

Insecte

    E o trecere cam bruscă de la cai la insecte, dar totul s-a întâmplat după ce am găsit un cosaș mare, verde și cam derutat, care încerca să iasă dintr-o cameră și se plimba în sus și jos pe geamul închis. I-am făcut poze și l-am eliberat. De la poza aia mi-a venit așaaaa un chef să desenez insecte. Nu orice fel de insecte, ci insecte verzi, cu aripi transparente:))

 O călugăriță frumoasă și curioasă, un cosaș, o libelulă.

Fiecare era o amintire de-a mea. Cu ani în urmă găsisem la muncă o călugăriță schioapă pe care am pozat-o că era foarte cuminte și stătea pe degetul meu.  În alt an, primăvara, văzusem ”un roi”/”un stol” de libelule care stăteau agățate în vârful firelor de iarbă cele mai înalte și se legănau în bătaia vântului. Era un fel de popas în drumul lor către...? dinspre...?

Aripile erau transparente și în soare aveau irizații roz-verzui-violet. Ochii mari, compuși, cu mii de fațete, probabil mă vedeau ca pe un puzzle gigantic :)))   Ce gâze simpatice! Niște dragoni cu aripi (dragonfly), în miniatură.

    Bine, în desenele mele nu o găsiți toate detaliile astea, dar măcar mi-am făcut pofta și am desenat insecte care mă țin de mână :)

Animale

     Desenasem mai multe portrete și mi-am dat seama că uneori e greu să împaci..... portretul cu aparținătorul. Ce, eu sunt așa de gras? Uite aici la nas, parcă mai trebuia ceva, nu știu cum, hm, ce zici? Aaaa, dar eu am părul mai altfel!

Și uite așa, m-am reprofilat pe....portrete de animale. Zic na, dacă desenez un cal breaz și nu-i fac pata exact așa cum o are el pe frunte, nu se supără :)

    Suricate, căprioare, bufnițe, cai. Mulți cai. Caii mei preferați pe care îi știam de mult, pe care îi hrăneam cu morcovi și zahăr, pe care am învățat să călăresc (pardon, echitație e termeul corect, nu călărie), care m-au ajutat să mă refac după perioade grele. Caii pe care i-am văzut de aproape, uneori de jos în sus, de la nivelul solului, că așa e la echitație - ”nu contează de câte ori cazi de pe cal, important e să urci din nou în șa”. 

    Mi-a plăcut foarte mult să desenez cai. Am avut o perioadă lungă în care nu aveam alt subiect. Am desenat din amintiri (știți jucăriile cu cai și cowboy de plastic de demult?), după pozele mele, după colecția de calendare cu cai, după imagini din filme. Eram suuuuper încântată! Îmi plăcea cum ies desenele în creion, dar nu prea aveam curaj să-i pictez. În perioada aia am încercat o singură dată să fac un cal verde. Da, da. Verde. Dar să nu credeți că l-am pictat pe pereți. Îmi păstrasem totuși o fărâmă de simț al realității :) 

Caii înseamnă libertate! 

Vedeți aici un montaj pe o muzică care se potrivește la fix!

După o perioadă mai lungă de încercări am reușit, în sfârșit, să pictez caii mei dragi.

Ei sunt: Șeic, Runa, Gloria, Norton, Incitato și Zorro.

Cât de dragi îmi sunt!

Alte portrete

    Au urmat alte portrete. Unele la comandă, altele au fost cadou-surpriză pentru colegi. Cea mai tare reacție a fost a unui coleg pe care îl desenasem după o poză unde era puțin mai ...obosit. L-am desenat fresh, am mai retușat câte ceva la privire, mă rog, era ok.

I-am aratat desenele mele din caiet - flori, frunze, ochi, sfere de sticlă. Nimicuri. Ultimul era portretul lui. Colegul habar nu avea că eu începusem să desenez. Stătea cuminte, se uita și mai scotea câte un ”aha, bun”, ”mda, merge”. Când i-am arătat ultimul desen, portretul lui, a făcut

”Băăăi, ăsta sunt eu, .. ....  ...!”  :)))) 

    Am tradus acestă explozie de bucurie îmbinată cu un limbaj foarte colorat, cam așa: ”în acest portret ai reușit să surprinzi toată esența personalității mele, cu câteva tușe ai făcut ca privirea mea să transmită un mesaj adânc, cu o semnificație aparte, gândurile mele nerostite și energia mea lăuntrică”   :)))))

Alte portrete

   

Cutia cu bomboane

     În perioada în care desenam portrete pe bandă rulantă, am primit o cerere de la un coleg. Să-l desenez pe fiul său, un băiat de 9 ani. Voia să-i facă un cadou de ziua de naștere. 

Nu mai desenasem copii, așa că a fost o nouă provocare pe care am acceptat-o cu bucurie. Aveam ceva experiență, a mers mai rapid decât în alte cazuri. La copii e mai ușor de desenat chipul, pentru că au trăsăturile mai regulate și sunt mai puține detalii decât la adulți.

Am reușit să fac ceva ce mi s-a părut ca fiind ok, un desen pe hârtie obișnuită, format A5, cu creion HB. L-am semnat, am pus data și apoi l-am pus într-o ramă gri, să se potrivească cu griul desenului. Era primul tablou făcut de mine! Bine, mai mult era un tablouaș. 

    Iar am stat cu emoții... Ce-o zice? Cum o să i se pară? Am predat ”opera de artă” colegului și am așteptat feedback-ul. 

    După puțin timp l-am primit. Era o cutie de bomboane :))) Cât de drăguuuț!!!!  Copilul fusese suuuper-încântat de portret, dar fiind un pic timid, nu mi-a mulțumit direct ci a preferat să trimită o cutie de bomboane aleasă special de el, cea mai frumoasă și cu cele mai bune bomboane pe care le mâncase el vreodată :) Colegul mi-a spus că a luat tablouașul la școală, să le arate și colegilor portretul :)

  Ce să mai zic...m-a emoționat întâmplarea asta și am păstrat ca amintire cutia de bomboane. 

    Acum, după câteva luni, am aflat că micul meu prieten s-a apucat să deseneze! Da, da! Desenează foarte bine. L-am încurajat și sper să aibă un profesor de desen care să aprecieze munca lui, să îl susțină și să îl îndrume, pentru că este foarte important asta pentru oricine e la început de drum, nu numai pentru un copil.

    Cândva o să-i fac o comandă micului artist. Să-mi deseneze portretul! :)

Vreau altceva!

     M-am trezit într-o dimineață și mi-am spus: vreau altceva! Ceva mai greu. Mai complicat. Ceva ce n-am mai făcut niciodată. Mi-am zis că cel mai greu de desenat sunt portretele. De data asta era treabă serioasă. Nu mai era de acuarele sau guașe. Aici îmi trebuia un creion, mai multe gume :) și niște îndrumări.

    De la cine? Păi de la prietenul meu, YouTube. Am căutat tutoriale, am desenat și eu așa cum vedeam că trebuie făcut, puneam pauză, ștergeam, începeam din nou, mă rog...complicat rău. Prima dată am desenat un ochi. L-am început așa ca în tutorial dar când l-am termint se uita la mine cam trist, dezamăgit parcă:)))  I-am ignorat privirea și l-am declarat ca fiind cel mai frumos ochi pe care l-am desenat vreodată (era primul și unicul, să zic așa).

Gura, nasul, părul - alte tutoriale. Mai învățam câte ceva.

    Până la urmă, m-am hotărât să fac marele pas - am întrebat colegii: care vreți să vă desenez portretul? Primul răspuns a venit imediat, dar...era o provocare în cerință. O colegă mi-a zis că își dorește mult să-i fac portretul așa cum era ea în tinerețe, însă nu are poze de atunci. 

Ooooo, da! Asta da cerere. Să mă uit la o poză actuală și să-mi imaginez cum ar fi fost acea persoană în urmă cu vreo 20 de ani. Am bătut palma. Stai să vezi ce-o ieși! Dacă nu e mulțumită, o să-i zic că desenul meu e doar așaaaa, o schiță, un crochiu, ceva care poate fi îmbunătățit oricând...... 

Nu vă mai spun în câte ore am făcut portretul. Nici câte hârtii am rupt. Cel mai bine ieșea coafura. Cel mai greu a fost la gură. Ce bine ar fi fost să-mi ceară să-i fac portretul din 2020, cu masca FFP2  :)))

Era bine că-mi zâmbea :)

    Buuun, îmi plăcea ce a ieșit. Dar cum mă semnez eu, artista? Nume, prenume, ca la școală? Hmmm, nuuu. Monogramă? Daaaa!

Daniela-Otilia Caraman (pentru cei ce se întreabă ce-i cu literele astea) 

A venit ziua cea mare. Am scos desenul din mapă și i l-am dat. Prima impresie? 

Nici mie nu-mi trecuse prin cap așa ceva. A luat desenul, a zâmbit și apoi i-au dat lacrimile. 

Panică. Zic - aoleu, cât de nasol am desenat-o! Ce mă fac? Cum o împac? Doamne, ce greșeală să cred că pot să desenez portrete!

Ea, ușor încurcată, zice: mulțumesc frumos! E minunat. Mi-ai adus aminte de mine, așa cum eram în tinerețe! 

Pfiu! Asta era....

P.S. 

Fiica ei nu a recunoscut-o. E normal. Era un bebeluș când mama ei avea vreo 30 de ani. Ce să-și amintească? Copiii din ziua de azi..... :)))

Grădina mea

   Pictasem atâtea felicitări cu un singur tip de floare, încât la un moment dat am ajuns la saturație. Mereu pictam aceleași flori - schimbam doar culorile, aranjarea lor, elementele de decor și hârtia (fondul colorat). Deși colegii mă încurajau și chiar făceau comenzi pentru felicitările mele, eu m-am gândit că e timpul să mă opresc, să dau reset.

   Am zis că e timpul să fac niște flori mai elaborate, în stil realist. Am căutat poze vechi  pe care le făcusem de-a lungul anilor.

Am găsit magnolia de la muncă, pe care colegii mei o plantaseră prin 2009, la ”Green Airport” și care acum face niște flori minunate, alb-roz, cu petale mari. O minunăție!

În alt folder am găsit poze cu macii de pe câmp, atât de fragili și delicați în bătaia vântului!

Search. Open folder. View large icons. WOOW! Alte minunății! 

    Știți băncile acoperite cu glicină din Ovidiu? Sunt în fața unui bloc gri, urât și vechi. Dar ce colț de Rai e acolo! Primăvara poți să stai o veșnicie pe una din băncile alea, în umbra ciorchinilor de glicină și să miroși parfumul delicat al florilor.... Cui îi mai pasă de restul lumii?

Dar de Datura din grădina din spatele blocului ce să mai zic! Floare maare, albă, cu boboci alb-verzui, răsuciți în spirală. Înflorește seara, stă deschisă toată noaptea și de dimineață începe să se usuce. E un paradox floarea asta. Atât de frumoasă, cu un miros atât de fin și totuși e otrăvitoare. Popular i se spune ciumăfaie. Hmm, nu cred că i se potrivește porecla asta.

Alte poze, alte nestemate. Brândușe, păpădii pufoase, flori roz de măzariche, glicină mov... aveam în fața ochilor grădinea mea virtuală, cu flori din fiecare anotimp, atât de frumoasă, încât mi-a fost teamă că orice încercare a mea de a picta s-ar termina prost.

Am stat mult pe gânduri dar până la urmă mi-am luat inima în dinți - fie ce-o fi! O să mă străduiesc să le pictez cât de bine pot. Cu răbdare, cu schițe fine în creion, cu culori delicate și cu mult drag. Așa le-am pictat.

 

..și am continuat!

  Se apropiau zilele de 1 și 8 martie și m-am gândit să fac niște felicitări frumoase, cu...flori (că doar asta pictasem din ianuarie). Am încercat iar să pictez, însă de data asta am copiat niște fotografii cu flori, de pe net. Era ceva mai bine, dar nu era minunat, așa cum le aveam eu în minte. Am zis să încerc și cu altceva în afară de acuarele, așa că cumpărat un set de guașe de la....... China Mall, se știe!

Am stat, m-am gândit ce să fac, cum să fac ceva suficient de frumos ca să nu mai fiu nevoită să rup colile de desen. Mi-a venit o idee: să caut tutoriale pe YouTube. Am găsit câteva cu flori cu forme nedefinite, greu ca spus ce gen și ce specie. Ceva între Ranunculus sp., Rosa damascena și Violet ciruela (varză ornamentală:)))

Era o formă simplă. O pată centrală, apoi o tușă arcuită înspre dreapta, alta înspre stânga, mai largă, cu mișcări semicirculare făcute din încheietura mâinii. Toate astea se completau cu rămurele, frunze, alte elemente nedefinite, pentru umplutură :) Mai aveam un model de floare care îmi reușea - cele mici, mici, mărunțele. 

Asta era! Găsisem  formula magică! Erau minunate! Așa consideram eu atunci.....

Așa am început...

    Încă din școală știam că am ceva talent la desen. Îmi aduc aminte că prin clasa a 8-a, la ora de desen am primit o temă pentru acasă. Nu mai știu exact ce era, dar îmi amintesc că am pictat ceva în acuarele și m-am dus mândră cu desenul la școală, cu convingerea că o să primesc un 10 cu felicitări. Aveam note mari la desen dar un 10 era binevenit. Profesoara s-a uitat la desenul meu și foarte sigură pe ea, mi-a zis:

- Mda, e clar! Ți-a desenat altcineva asta. Vreun părinte sau un frate mai mare. Nu mă păcălești tu pe mine!

Eu, ca orice elev cumite și cu respect față de profesori și în general față de oamenii mari, am tăcut. Îmi era ciudă că nu mă crede și că mi-a pus o notă mică, chiar dacă eu eram foarte încântată de performanța mea :)  Dar, așa e în viață...

Apoi, de-a lungul anilor am continuat să desenez, dar fără să mă simt în largul meu. 

    În facultate am avut din nou ocazia să desenez. Am avut tot felul de "modele" - am desenat meduze, purici de baltă, melci, pești și tot felul de ciudățenii. La laboratorul de Anatomia vertebratelor, ne-au adus niște ligheane mari cu apă în care erau pești scoși din borcanele cu formol și ne-au pus să-i desenăm, ca să reținem mai ușor anatomia lor. Erau pești comuni, din Marea Neagră - guvizi, sardine, șprot, chefali. Aveam câte o foaie A4 în față pe care încercam să o păstrăm fără pete de apă și desenam peștii cu cât mai multe detalii - solzii, aripioarele dorsale, ventrale, branhiile și altele. Știu că în sală mirosea tare a formol, aveam ochii în lacrimi și ne ustura tare nasul... Condiții grele de muncă :)  

    După facultate nu am mai desenat mare lucru. Țin minte că eram la o petrecere unde erau mai mulți copii mici care țipau și alergau în jurul  mesei și mi-am zis să fac ceva să-i liniștesc, așa că le-am schițat portretele. Nu era mare lucru dar ei erau foarte bucuroși (s-au recunoscut mai mult după hăinuțe și după fundițele din păr) și eu eram mulțumită. Se făcuse liniște! :))

 Au trecut anii, cu bune, cu unele mai puțin bune, cu urcușuri, cu prăpăstii... Am mai desenat câte ceva în creion - îmi plăcea ideea de desen 3D, dar nu prea îmi ieșea ce aș fi vrut.

Era prin ianuarie 2022 când mi-am zis: ia să mă apuc eu de pictură! Nu știu de ce, nu știu de la ce. Uite așa, mi-am zis că dacă tot am concediu și stau în casă, ar trebui să mă joc cu culorile. 

M-am dus la China Mall și mi-am cumpărat o cutie cu acuarele ieftine, pensule și un bloc de desen A4, de școlari. Am zis să nu fac risipă de bani că nu știam cât durează etapa asta din viața mea.

  Și uite așa, am început să pictez flori. Desenam din memorie dar nu prea îmi plăcea ce iese. Am rupt mai multe picturi. Am zis că nu-i de mine asta. Nu știu să desenez petale, floricele, buchete, nimic!

Am făcut o pauză de câteva zile dar îmi era milă de acuarelele alea care stăteau nefolosite. Am început iar să pictez flori, dar de data asta le făceam abstracte! Pete, linii ondulate, explozii de culoare care semănau cât de cât cu inflorescențele. Nu era bine nici de data asta. Culorile erau prea pale. Prea mate. Pusesem prea multă apă și foaia de desen era extra-ondulată.... Dezastru!

Iar am rupt desenele și am făcut o pauză de la ”creație”. Nici de data asta nu m-a ținut mult. Eram hotărâtă să consum acuarelele alea :))

- Va urma -