Încă din școală știam că am ceva talent la desen. Îmi aduc aminte că prin clasa a 8-a, la ora de desen am primit o temă pentru acasă. Nu mai știu exact ce era, dar îmi amintesc că am pictat ceva în acuarele și m-am dus mândră cu desenul la școală, cu convingerea că o să primesc un 10 cu felicitări. Aveam note mari la desen dar un 10 era binevenit. Profesoara s-a uitat la desenul meu și foarte sigură pe ea, mi-a zis:
- Mda, e clar! Ți-a desenat altcineva asta. Vreun părinte sau un frate mai mare. Nu mă păcălești tu pe mine!
Eu, ca orice elev cumite și cu respect față de profesori și în general față de oamenii mari, am tăcut. Îmi era ciudă că nu mă crede și că mi-a pus o notă mică, chiar dacă eu eram foarte încântată de performanța mea :) Dar, așa e în viață...
Apoi, de-a lungul anilor am continuat să desenez, dar fără să mă simt în largul meu.
În facultate am avut din nou ocazia să desenez. Am avut tot felul de "modele" - am desenat meduze, purici de baltă, melci, pești și tot felul de ciudățenii. La laboratorul de Anatomia vertebratelor, ne-au adus niște ligheane mari cu apă în care erau pești scoși din borcanele cu formol și ne-au pus să-i desenăm, ca să reținem mai ușor anatomia lor. Erau pești comuni, din Marea Neagră - guvizi, sardine, șprot, chefali. Aveam câte o foaie A4 în față pe care încercam să o păstrăm fără pete de apă și desenam peștii cu cât mai multe detalii - solzii, aripioarele dorsale, ventrale, branhiile și altele. Știu că în sală mirosea tare a formol, aveam ochii în lacrimi și ne ustura tare nasul... Condiții grele de muncă :)
După facultate nu am mai desenat mare lucru. Țin minte că eram la o petrecere unde erau mai mulți copii mici care țipau și alergau în jurul mesei și mi-am zis să fac ceva să-i liniștesc, așa că le-am schițat portretele. Nu era mare lucru dar ei erau foarte bucuroși (s-au recunoscut mai mult după hăinuțe și după fundițele din păr) și eu eram mulțumită. Se făcuse liniște! :))
Au trecut anii, cu bune, cu unele mai puțin bune, cu urcușuri, cu prăpăstii... Am mai desenat câte ceva în creion - îmi plăcea ideea de desen 3D, dar nu prea îmi ieșea ce aș fi vrut.
Era prin ianuarie 2022 când mi-am zis: ia să mă apuc eu de pictură! Nu știu de ce, nu știu de la ce. Uite așa, mi-am zis că dacă tot am concediu și stau în casă, ar trebui să mă joc cu culorile.
M-am dus la China Mall și mi-am cumpărat o cutie cu acuarele ieftine, pensule și un bloc de desen A4, de școlari. Am zis să nu fac risipă de bani că nu știam cât durează etapa asta din viața mea.
Și uite așa, am început să pictez flori. Desenam din memorie dar nu prea îmi plăcea ce iese. Am rupt mai multe picturi. Am zis că nu-i de mine asta. Nu știu să desenez petale, floricele, buchete, nimic!
Am făcut o pauză de câteva zile dar îmi era milă de acuarelele alea care stăteau nefolosite. Am început iar să pictez flori, dar de data asta le făceam abstracte! Pete, linii ondulate, explozii de culoare care semănau cât de cât cu inflorescențele. Nu era bine nici de data asta. Culorile erau prea pale. Prea mate. Pusesem prea multă apă și foaia de desen era extra-ondulată.... Dezastru!
- Va urma -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu