Domnul profesor Theodor Aman (partea a 3-a)

 Cireșe de mai și un păhărel cu amaretto. Hmm...ce frumusețe! Culorile luminoase și luciul cireșelor culese în grabă cu frunze cu tot din copacul din fața casei, sunt puse în evidență prin contrastul cu draperia de catifea din fundal.

  Aman vedea partea frumoasă a vieții în fiecare zi, oriunde și pictând momentele acelea, a reușit să le facă nemuritoare, să le transmită frumusețea peste sute de ani!

Cireșe de mai, proaspăt culese. Era luna mai a anului 1889. 

Suntem în 2023 și e luna mai. Nu vă e poftă de cireșe? 

Reproducere după Theodor Aman.

Tehnica mixtă- acrilic și ulei. 23 x 46 cm.

Imagini din cele 2 zile de lucru.

La școală!

     Începusem să desenez și să pictez de prin ianuarie 2022 și așa cum v-am povestit până acum, am avut mai multe etape, mai multe trepte pe care le-am urcat, în încercarea mea de îmbunătățire, să diversific gama de produse, ca să zic așa :)))

    M-au surprins și pe mine rezultatele. Desenam pentru prima dată păsări, cai, portrete, mâini, mă rog, ce-mi trecea prin cap și mi se părea că e mai complicat. 

    Era ca o descoperire. Așa îmi imaginam că se simte un arheolog care sapă zile la rând într-un sit arheologic și descoperă relicve păstrate de mii de ani în pământ. Sunt tot felul de obiecte pline de noroi, oxidate, dar le curăță și le redă luciul original apoi le expune în muzeu, în vitrine de sticlă bine luminate, unde vizitatorii pasionați pot să le admire.

    Ceea ce-mi lipsea era încrederea. Desenam pe format mic, A4, foloseam hârtie ieftină, creioane HB, acuarele de la China Mall, guașe de la Lidl și urmăream tutorialele de pe YouTube, când aveam ceva nelămuriri. Acolo am găsit mulți ”profesori” dar și mulți ”habarniști”. Chiar și eu, care nu mă pricepeam la desen, vedeam greșelile majore pe care le făceau profii de ocazie. 

    Așa că, la încurajările colegilor, mi-am luat inima în dinți și mi-am zis că e timpul să fac ceva serios, să merg la o școală de arte, ca să nu îngroș rândul amatorilor care pictează sau desenează kitsch-uri.

    Știam că admiterea la orice școală de arte vizuale constă într-un test - să desenezi câteva obiecte aranjate într-un anumit mod (natura statică). Intram într-o nouă etapă: pregătirea pentru testul de admitere. 

Regulile de desenare ale obiectelor le aflasem de pe net, din bloguri sau site-uri oficiale despre pictură. Încadrare în pagină, hașuri, umbre, am citit de toate și am băgat la cap. Zilnic făceam câte un desen. Obiectele din jurul meu, văzute din unghiuri diferite, în diferite momente ale zilei. 

Colegii mei care mă sfătuiseră să merg la școală erau acum îndrumătorii mei. Ei îmi spuneau ce obiecte trebuie să desenez. Și nu strâmbam din nas dacă era ceva ce nu-mi plăcea :)

O mică parte din ceea ce am adesenat atunci

Remarcați combinația artistică dintre o cană, un tub cu cremă de mâini și o.... piatră :)

Mi-a prins foarte bine practica asta, pentru că la testul de admitere de la școală am avut de desenat ceva asemănător, așa că mi-a fost ușor. Aveam mari emoții la admitere - trec? pic? Se dă rezultatul pe loc? Cât am de așteptat? Câte locuri sunt disponibile și câți candidați?

    La vreo două zile după ce am dat testul, am aflat că nu fusese ceva serios, ci doar o evaluare a aptitudinilor.... Oficial, eram în anul I !