NUANȚE DE LIBERTATE : mai 2024

Îmi place să cred că de la modelaj în lut până la sculptura unui cap (sau modelaj 3D) a fost o încercare trecută cu brio. Cel puțin așa mi-au dat de înțeles reacțiile primite de la cei care urmăresc munca mea.

La început a fost curiozitatea, apoi au venit îndoielile, neliniștea. Pot eu să fac asta? Dacă stric totul? Ce am să fac dacă nu îmi iese așa cum vreau?

Apoi am luat-o metodic. Ca să pot să trec de la etapa modelajului în lut (pasta de modelaj, mai exact) la crearea unei lucrări 3D (un cap de fată) am avut nevoie de îndrumare, de un profesor. Am apelat din nou la proful You Tube :). Am urmărit tutoriale, am văzut tot felul de postări, tot felul de stiluri de lucru și mi-am luat notițe. Am cumpărat toate materialele necesare și.....am făcut o pauză de o săptamână. 😅

Simțeam că nu este timpul, încă.

Nu vă zic că nopțile nu erau nopți, zilele treceau parcă fără rost. Ceva era acolo, în gândurile mele și nu mă lăsa să trăiesc liniștită; erau frământările de dinaintea unei creații.

Într-un final, am făcut o recapitulare la tot ce învățasem, am vizualizat fiecare etapă de lucru și a doua zi, am început să lucrez la marele proiect. Acum e acum.... Dacă stric tot materialul, asta e! Dacă iese bine, sunt tare!

Vineri câteva ore, am pregătit suportul (baza cu axul și materialul de umplutură din jur) și am pus materialul (pasta de modelaj), ca să dau forma unui cap - formele primare, așa zicea un prof pe You Tube. Apoi, sâmbătă, am modelat trăsăturile, așa cum eram obișnuită de la lucrările pe care le făcusem deja (vedeți postarea anterioară).

Greu. Pasta de modelaj se usucă la aer, așa că lucram într-o parte dar trebuia să acopăr restul lucrării cu folie de plastic, să nu se usuce. Trebuie să lucrezi repede la nas, ca să poți să treci mai departe, la gură și tot așa... Am lucrat în etape, de 2- 3 ore. La sfârșitul zilei era gata!

Nu e exact așa cum mi-am dorit, nu e cea mai frumoasă lucrare de genul ăsta, dar ce bucurie mi-a adus! Mai trecusem o încercare, mai urcasem o treaptă! Adusesem la lumină frământările mele din ultima perioadă.

De fapt așa se numește lucrarea, Frământări.

De la desen la pictură și apoi la modelaj în lut e o trecere lină, naturală.

La început a fost un șuvoi de apă firav, ascuns undeva sub niște stânci aspre și apăsătoare, ca niște ani grei, în umbra unor păduri dese, întunecate, pline de creaturi hidoase. Apoi, treptat, pe măsură ce s-au îndepărtat de negură și de anii întunecați, apele au devenit mai puternice, mai sigure; au primit afluenți, ca niște încurajări din jur.

A apărut râul, ca un aflux de energii pozitive, care i-a surprins și i-a atras pe cei din jur. Pe mulți i-a făcut să se oprească și să stea pe malul apei, doar ca să își însenineze puțin clipele din vârtejul vieții.

Râul s-a dezvoltat, a căpătat încredere în forțele proprii și drumul lui a fost îndrumat de un profesor, un deschizător de orizonturi. Șerpuit la început, de acum are un traiect sigur, fără ezitări. Trecerea lui către (mai) mare este un spectacol.

Și astăzi puteți să îl vedeți cum se dezvoltă și cine știe, poate cu timpul se va transforma într-un fluviu de neoprit, în drumul lui către marea cea mare și eternă...