Frumusețe interioară

   Atât de mult mi-a plăcut să desenez cu tocul de sticlă,  încât m-am hotărât să fac un desen in tuș, numai cu puncte., fără linii, fără hașuri.  Tema - un nud. 

  Nu mai desenasem niciodată nuduri, dar totul are un început.  Am căutat pe net modele.  Mi-a plăcut o fotografie alb-negru. Cu greu distingeai trăsăturile sau formele. Era doar o siluetă în umbră.  Era tot ce-mi trebuia. 

  Am făcut o schiță în  creion, pornind de la poza model, am pus o pălărie am desenat trăsăturile și formele, apoi m-am declarat mulțumită.  Am denumit schița Voaleta".

  Cineva mi-a spus că personajul are o eleganță aparte dată de poziția mâinilor. Alții au spus că voaleta îi dă un aer retro și că personajul pare desprins dintr-un film de epocă.  

  Eram încântată de desen, așa că m-am hotărât să fac nudul pe hârtie format A3, cu tuș și cu tocul de sticlă. Am început să fac un contur fin al corpului și când am ajuns în zona capului, am desenat craniul,  ca să poziționez pălăria în mod corect.

  Așa cum era, femeia fără păr mi-a amintit de o perioada grea din trecut. Brusc, totul s-a transformat radical. Nu mai era o femeie cu o eleganță aparte ascunsă în spatele voaletei, ci era o învingătoare, cu corpul brăzdat de cicatrici, fără păr, cu cearcăne dar cu o frumusețe interioară care iradia.

Era un simbol. 

  Am desenat cu ochii în lacrimi cu gândul la anii trecuți și cu recunoștință pentru ziua de azi. Când am terminat, am postat pe fb, pe grupuri private de sprijin pentru noi, cele trecute prin ....multe.

Am primit sute de aprecieri, multe dintre femei mi-au mulțumit, m-au felicitat pentru că s-au identificat cu desenul meu. 

Minunat desen! Seamănă și cu mine!

Mulțumim! E portretul nostru, a celor care trecem prin lupta asta!

Minunat! Plin de emoție. 

   Așa este. L-am desenat cu emoție....și asta s-a văzut. E o mulțumire sufleteasca foarte mare pentru mine că am putut să ofer tuturor celor greu încercate, un simbol al luptei lor.

Tocul de sticlă

   După tema cu natura moartă, am primit o nouă temă de grafică. De data asta am lucrat cu tuș. Știam că o să fie nevoie de toc, peniță, tuș negru și de o altă culoare, la alegere.

Ca metodă de lucru, în mare, era cam tot ca la hașura în creion. Deci, iar aveam nevoie de multă răbdare și calm. Mi-am setat gândirea pe faza ZEN și m-am gândit că oricare ar fi tema, ar fi cazul să îmi fac viața mai plăcută, așa că mi-am cumpărat tuș negru, tuș verde turcoaz și un toc mai special. Special e puțin zis. Este extra-super special. L-am văzut prima dată pe YouTube și mi-am zis că așa ceva ...mai rar.

Am început să caut pe net și am avut surpriza să găsesc pe site-ul unui magazim din țară, ba chiar din oraș, de aici. Prețul? Hmm... Scump, dar face!

Descrierea lui de pe un site

    ”Toc sticla marca Herbin. Tocurile Herbin sunt din sticla suflata manual in modul traditional Venetiei din secolul al XVI-lea. Fiecare stilou este o opera de arta individuala. Varfurile fine de sticla sunt rasucite intr-o spirala usoara pentru a retine cantitatea maxima de cerneala – suficienta pentru a scrie o pagina intreaga de text pana la urmatoare reincarcare din calimara.

Se utilizeaza prin introducerea varfului spiralat in calimara de cerneala. Tocurile vin intr-o cutie din carton negru cu un design fin si deosebit. Fiecare stilou este realizat manual.

Varful se curata de cerneala in apa si apoi se sterge cu un servetel sau se poate sterge direct cu un servetel umed. La nevoie, finetea varfului se poate restabili folosind bucata de smirghel care se gaseste in cutie.”

Am avut de ales între 3 culori 

și l-am luat pe .... cel turcoaz, evident! :)

    În ziua în care am mers la atelier, mi-am pregătit tocul, sticluțele cu tuș și ZEN-ul. Eram gata! Tema a fost următoarea: trebuie să desenați 5 obiecte care vă plac mult, pe care să le desenați suprapuse sau întrepătrunse, ca un tot unitar. 

    Am făcut mai întâi o schiță în creion și primul obiect pe care l-am desenat a fost un profil de cal (obiectul e o statuetă, să zicem). Apoi, un opaiț, un arc (mă ducea cu gândul la războaiele antice), o coloană de templu antic și... aici m-am blocat. Ce să fie al 5 - lea obiect? O frescă cu un desen ornamental grecesc? Nu... am desenat, am șters. Un obiect care să aibă legătură cu lumea antică, cu grecii, cu războaiele... Ce să fie?  Mergând cu creionul pe toarta opaițului, am făcut o buclă ușor și am atunci mi-a venit ideea. Alfa și Omega. Împreună.

Transpunerea pe hârtia de 50 x 70 cm am făcut-o ochiometric, fără să folosesc metoda cu caroiaj.

Am desenat în creion apoi am început să fac conturul profilului de cal cu tuș turcoaz, cu tocul de sticlă turcoaz. Ce plăcere!

Bineînțeles că nu am terminat desenul în cele 4-5 ore de curs așa că l-am luat acasă și am continuat. 

Cam așa a ieșit.

Ca de obicei, am făcut și o descriere, ca să ”îmbogățesc” desenul.

    Spirala din dreapta. Facerea lumii. 

Alfa.

Civilizații s-au născut, înfloritoare, luminate. Lumina din opaiț. Apoi cumva, flacăra s-a stins și din fum s-a născut războiul. Arcul. Caii, înțelepți, care aveau în ochi înțelepciunea lumii - spirala - erau acum folosiți la lupte. Războiul a dus la prăbușirea civilizației, a templelor  - vezi coloana în coama calului. 

    Încet, așa cum a început, războiul a ajuns la un final (aici cobori cu privirea în jos pe arc). Odată cu războiul, s-a terminat și cu civilizația înfloritoare. 

Omega.

Hush, hush

   După pictură, la școală a urmat o temă de grafică. Ni s-a cerut să desenăm în creion o compoziție - natură moartă - o sticlă, un ceainic, un cub, o sferă și o tărtăcuță.   

    Am avut nevoie de o planșă 50 x 70 cm, un creioan HB, ascuțitoare, gumă plastică (e ca o plastilină și șterge delicat, fără să facă ”fărămituri”) și...multă, multă răbdare. 

    Umbrele sunt incerte pentru  că avem lumina de neon combinată cu lumina naturală slabă, de la ora 14.30, într-o zi cu cer înnorat.

Acum am pus în aplicare lecțiile cu măsuratul de la distanță cu creionul, cu mâna întinsă. Încet, obiectele prindeau contur, fiecare dintre ele mai mult sau mai puțin asemănătoare cu cele din realitate. Acum, că aveam conturul, am început hașurarea ușoară a întregii planșe (rețineți 50 x 70 cm!).

    Apoi, pe fiecare obiect am făcut ...hașuri egale, mai fine sau mai accentuate, în funcție de textură, de sursa de lumină, de ......răbdare. E un exercițiu util dar în mod sigur nu e un exercițiu plăcut. Am stat la tema asta mai multe ore. Am luat-o acasă să o termin, așa cum îl luasem și pe Cezanne (adică cu autobuzul 42 :))) 

    Acasă am șters, am corectat, am hașurat, am modificat și iar am hașurat, am lasat-o de-o parte seara și am privit-o cu ochi critici de dimineață. Hmmm, nu era bine. Sticla era prea...nu-știu-cum. Ceainicul, ce să mai zic, era ... de-a dreptul :))

    Când am stabilit că e gata, i-am făcut o poză să am ca dovadă a .......răbdării mele. 

Iată câtă răbdare am avut!

P.S. Următoarea temă a fost ......hașura, dar cu tuș. Când crezi că nu mai poți, să știi că de fapt, mai poți un pic! ;)

 

Cezanne și eu

   În prima zi de cursuri de pictură am desenat cu creionul HB o sticlă, o sferă și un con, pe hârtie A4. Să măsori proporțiile cu creionul, cu mâna întinsă, cu un ochi închis, apoi să desenezi obiectul, să-l hașurezi la unghi de 45 de grade, apoi să faci și hașura pe formă și la sfârșit umbrele obiectelor - iată un exercițiu util pentru începători sau avansați. 

    Însă, în a doua sedință am trecut la pictură. Așa da! Am avut și o temă foarte interesantă - să facem o interpretare după o pictură celebră, la alegere, dintre cele care ne-au fost prezentate la începutul cursului.

Am ales un peisaj de Cezanne. Unul dintre celebrele lui peisaje cu muntele Saint-Victoire. M-au atras culorile (multe nuanțe de verde și galben) și modul în care se vede muntele și localitatea din vale, încadrate de  ramurile unor copaci (mai târziu am aflat că sunt pini).

  Șevaletul de lemn era impresionant, înalt, masiv, prea mare pentru mine. Parcă eram un copil mic care se încălțase cu pantofii mamei :))  Am ales un scaun mai înalt și m-am cocoțat pe el, cu grijă să nu mă dezechilibrez. Of!  În sfârșit, mă instalasem la ”locul de muncă”. Hârtia 50 x 70 cm era fixată pe placajul de lemn, aveam și culorile acrilice lângă mine, pensulele, paharul cu apă, o placă de faianță pentru amestecul culorilor. Puteam să încep. 

Daaar, uitasem să iau creionul și guma pentru schița care trebuie făcută la început. Offf! Mă rog, până la urmă am reușit să mă apuc de treabă (între timp am aflat cum se reglează un șevalet pe înalțime).

 După prima ședință de vreo 5 ore, ”opera” mea arăta cam așa. Vedeți și imaginea de referință fixată sus pe șevalet.

    Așa de rău mi-a părut că s-a terminat ședința și am lăsat acolo pictura neterminată... O săptămână am stat ca pe ace. La a doua ședință am reluat pictura dar mi s-a părut că nu mai era deloc ok. Prea mult verde, prea mult albastru :) Am refăcut zonele pe care le pictasem deja dar nu am avansat prea mult. Zonele albe mă stresau maxim - are prea multă hârtie goală.....

    De data asta nu am mai avut puterea să las la școală pictura, așa că am luat-o acasă. Era încă umedă, așa că am pliat-o ușor și am plecat pe stradă cu ditamai hârtia. Bine că nu ploua :)) Uite așa Cezanne (interpretarea mea a picturii lui) s-a plimbat prin Constanța cu CT Bus pe linia cu 42! 

Acasă am ajuns cu bine și chiar de a doua zi m-am apucat de treabă. Încă 5 ore și în sfârșit, am terminat!

    A ieșit binișor. Alții au zis că pictura e extraordinară, că e aproape o reproducere a picturii originale. Ei bine, nu e chiar așa. Nu mi-a plăcut cum a pictat Cezanne zona cu parcele, așa că am modificat ca să-mi fie pe plac. Am făcut parcele mai mari și am folosit un galben mai luminos, pentru că mi-am imaginat că acolo ar fi niște culturi de rapiță în lumina puternică a soarelui, care contrastează puternic cu ramurile întunecate ale pinului din prim-plan.

    Speram să pot expune prima mea pictură de dimensiuni 50 x 70, dar până acum nu am găsit o soluție într-un spațiu fizic. 

    Noroc cu netul! 

Acum e expusă virtual la Luvru!

:)))

La școală!

     Începusem să desenez și să pictez de prin ianuarie 2022 și așa cum v-am povestit până acum, am avut mai multe etape, mai multe trepte pe care le-am urcat, în încercarea mea de îmbunătățire, să diversific gama de produse, ca să zic așa :)))

    M-au surprins și pe mine rezultatele. Desenam pentru prima dată păsări, cai, portrete, mâini, mă rog, ce-mi trecea prin cap și mi se părea că e mai complicat. 

    Era ca o descoperire. Așa îmi imaginam că se simte un arheolog care sapă zile la rând într-un sit arheologic și descoperă relicve păstrate de mii de ani în pământ. Sunt tot felul de obiecte pline de noroi, oxidate, dar le curăță și le redă luciul original apoi le expune în muzeu, în vitrine de sticlă bine luminate, unde vizitatorii pasionați pot să le admire.

    Ceea ce-mi lipsea era încrederea. Desenam pe format mic, A4, foloseam hârtie ieftină, creioane HB, acuarele de la China Mall, guașe de la Lidl și urmăream tutorialele de pe YouTube, când aveam ceva nelămuriri. Acolo am găsit mulți ”profesori” dar și mulți ”habarniști”. Chiar și eu, care nu mă pricepeam la desen, vedeam greșelile majore pe care le făceau profii de ocazie. 

    Așa că, la încurajările colegilor, mi-am luat inima în dinți și mi-am zis că e timpul să fac ceva serios, să merg la o școală de arte, ca să nu îngroș rândul amatorilor care pictează sau desenează kitsch-uri.

    Știam că admiterea la orice școală de arte vizuale constă într-un test - să desenezi câteva obiecte aranjate într-un anumit mod (natura statică). Intram într-o nouă etapă: pregătirea pentru testul de admitere. 

Regulile de desenare ale obiectelor le aflasem de pe net, din bloguri sau site-uri oficiale despre pictură. Încadrare în pagină, hașuri, umbre, am citit de toate și am băgat la cap. Zilnic făceam câte un desen. Obiectele din jurul meu, văzute din unghiuri diferite, în diferite momente ale zilei. 

Colegii mei care mă sfătuiseră să merg la școală erau acum îndrumătorii mei. Ei îmi spuneau ce obiecte trebuie să desenez. Și nu strâmbam din nas dacă era ceva ce nu-mi plăcea :)

O mică parte din ceea ce am adesenat atunci

Remarcați combinația artistică dintre o cană, un tub cu cremă de mâini și o.... piatră :)

Mi-a prins foarte bine practica asta, pentru că la testul de admitere de la școală am avut de desenat ceva asemănător, așa că mi-a fost ușor. Aveam mari emoții la admitere - trec? pic? Se dă rezultatul pe loc? Cât am de așteptat? Câte locuri sunt disponibile și câți candidați?

    La vreo două zile după ce am dat testul, am aflat că nu fusese ceva serios, ci doar o evaluare a aptitudinilor.... Oficial, eram în anul I !

Filigran

    Bijuteriile filigran nu sunt favoritele mele, însă admir artistul care a făcut o muncă atât de migăloasă cu firele de argint sau de aur. 

Departe de mine talentul ăsta, dar cu un creion HB și o gumă, totul e mult mai ușor. Desenezi, retușezi, mai pui o umbră, mai o nuanță de ocru cu acuarele, pas cu pas, încet, cu migală, începe să se contureze desenul în filigran.

Spirala fructelor de paltin (samarelor) în cădere

Physallis uscat

    Aveam experiență cu desenarea aripilor de la libelulă, așa că nu a fost foarte greu să desenez semitransparențele. E desenat pe A4 pentru că în perioada aia nu aveam curaj să desenez pe format mare, A3. Mi se părea că e prea mult alb în fața ochilor și mă descurajam din prima :) Dar mi se par foarte frumoase așa mici cum sunt!

    Am 2 rame A4 care se potrivesc foarte bine cu desenele astea și simt eu că le voi folosi în curând ;) Recunosc, îmi doresc să expun desenele și picturile mele dar e ceva mai complicat.... În orașul ăsta sunt mulți artiști si puține săli de expoziții....

   Totuși, un coleg foarte optimist mă încurajează. Zice că dacă nu găsim o sală în oraș, vine cu bormașina, dă câteva găuri în peretele din birou și facem o expoziție permanentă :))

S-a apucat să își facă un discurs pentru vernisaj și se gândește să pună o taxă de vizitare - ceva, un măr sau o cutie de ceai :)))

  Vă anunț din timp când e vernisajul! 

P.S. colegul e pus pe treabă!

Vine ploaia, bine-mi pare

  Sau altfel spus, I'm only happy when it rains (Garbage).  

    Nu sunt depresivă, ba din contră! Îmi place ploaia, dar cu măsură. Însă atunci plouase atât de mult, încât nu mai eram deloc happy. Mă gândeam că e timpul să se oprească ploile alea nesuferite. Eram stresată, mă uitam zilnic la starea vremii pe mai multe siteuri, de mai multe ori pe zi. Deja eram obsedată de ploi. Am zis că e bine să-mi ocup timpul cu ceva util societății. Mi-am luat creioanele și am desenat asta. Sursa de inspirație a fost o poză de pe net. I-am adăugat o frunză și am mai schimbat câte ceva pe ici pe colo.

    Apoi mi-am zis așa: ce pot să fac eu ca să scap de ploi? Cam nimic. Buuun. Păi, atunci de ce-mi fac probleme? Că și cu griji și fără griji, tot o să plouă.

Așa că mi-am ascuțit creioanele și am reluat primul desen într-o notă de optimism și pozitivism acut :))

P.S. La o zi de la terminarea ploilor am fost nevoită să mă urc pe acoperișul blocului și să desfund scurgerea, pentru că se adunase muuuultă apă și se infiltra prin tavan, pe hol. 

Apropo? Cum e vremea mâine?

Rock star

     După etapa cu portrete ale colegilor, am pictat câte ceva apoi m-am reîntors la grafică și mi-am zis să fac portrete ale unor celebrități. Bine, și colegii mei sunt vedete în cercurile lor de prieteni. Dar acum vorbesc despre rock star-uri. Aveam ceva experiență cu desenul și mi-am ales modelele dintre cei pe care îi ascultam pe repeat. 

Solistul INXS, Michael Hutchence (R.I.P.). Un star cu o poveste atât de tristă. Dar ce voce, ce prezență pe scenă, câte hituri au avut! Sigur știți melodiile lor din anii 90. Dacă nu, să îi căutați pe YouTube.

Când am terminat desenul ăsta, mi-am zis că am trecut la o altă etapă. Nu mai făcusem linii de contur la ochi, nas, etc., ca la primele portrete. Acum totul era cu umbre și lumini. M-a ajutat mult și fotografia pe care am folosit-o ca sursă. Era alb-negru, cu un contrast puternic, exact ca în desenul meu. Îmi place ce am făcut :) Mi-a plăcut întotdeuna de Michael.

------------

    Mereu mă întreabă un coleg ce muzică mai ascult. Ce mai e nou. Nu știu dacă e foarte nou, dar în ultima vreme ascult și mă uit la clipuri cu Maneskin. Daaa! Au câteva melodii bune și unele foarte bune. 

Aici am încercat să-i fac portretul lui David așa cum era într-un clip - cântau Coraline și spre sfârșitul melodiei el era în lacrimi. Se vedea că nu era doar un cântec, era o emoție și o trăire personală. O imagine rară, cu un solist rock atât de sensibil, atât de sincer.....  Fără masca de băiat rău, parcă nu mai vedeai nici machiajul, nici cerceii sau tatuajele - era doar el, așa cum e pe interior.  Adorabil! 

Apa, apa

     Apa mării limpede, cu nuanțe albastru-turcoaz care se schimbă încet, cu valuri mici care se întind ușor către țărm.... Liniște, libertate! Un alt subiect bun pentru pictură. 

Bun, bun, dar  lumea asta e plină de peisaje marine, care mai de care. Cu răsăritul, cu apusul, cu valuri mari de furtună, cu stânci, cu faruri, cu pescăruși, cu bărci, cu corăbii, cu Cazinoul, cu ................. . Lumea s-a săturat de peisaje marine. Mai vin și eu să fac câteva ca să mă aflu în treabă.

Am pus pauză. Nu. Sau... dacă pictez ceva ar trebui să fie ceva nou, dintr-un unghi inedit. Ce n-a mai văzut Parisul :) 

M-am gândit așa: ce se dă și ce se cere.  Se dă apă de mare, cer și ceva nisip. Se cere o  pictură mai altfel. 

    Matematică nu știu, că poate o fi vreo formulă magică, ceva, așa că am luat-o pe calea pe care o știam. Adică ce am eu în memorie legat de mare. Păi, ultima dată când am fost la mare am făcut niște filmări sub apă. Buuun. Nu era apa foarte limpede, dar pot să rezolv asta din pensulă ;)

Așa am început. 

Meduzele se numesc Aurelia aurita. Ăsta e și numele picturii.

    Apoi am plusat. Am zis să fac niște picturi half-water. Jumătate din poză (pictură) e sub apă, jumătate e afară. E un efect foarte frumos. Am niște poze făcute așa și sunt inedite!

Ca să nu mă plictisesc am zis să pun un banc de pești și niște vestigii antice pe fundul mării. Resturi de oale, amfore, un opaiț spart. Importantă e și lumina. Lumina m-a dus cu gândul la opaiț, ca și cum lumina nu ar veni de la soare, ci din opaiț. E o lumină venită din adâncuri, către suprafață, ca un mesaj de la vechile generații către lumea de azi. Ceva de genul - sunteți atât de departe de noi........

Lumina din opaiț

    Am mărit adâncimea și am ajuns în abis. Imaginația e o mașinărie ușor de manevrat :)  Acolo am găsit ruinele unui oraș scufundat, cu coloane, bolte și o zonă centrală unde fusese statuia lui Pegas, fiul lui Poseidon. Bancuri de pești ”roiau” în orașul antic, printre coloanele de marmură și tufele de alge. Frig, întuneric. Doar către suprafața apei se zărește lumina soarelui. 

Hai să urcăm la suprafață, la aer și căldură!

Pegas în abis

Detalii tehnice. Picturile sunt cu guașe, pe carton pânzat cumpărat de la .....Lidl, nu de la China Mall :)

P.S. Cineva mi-a zis că picturile astea sunt prea..........mm.......... albastre :)